Editia noiembrie – decembrie 2015 a reviste Science World este disponibila la chioscurile de ziare si vine impreuna cu o carte cadou din seria „Psihologia practica”. Din cuprinsul revistei :
Uncategorized
Sfanta alianta de A.J. Kazinski (editura Trei, 2015)
Recent concediată, jurnalista Eva Katz se vede implicată fără voia sa într-o crimă în sânul casei regale daneze. Investigațiile sale conduc la descoperirea unei alianțe străvechi, care urmăreşte reinstaurarea monarhiilor peste tot în Europa. Sfânta Alianță portretizează lupta dintre democrație şi monarhie, ducând cititorul în spatele fațadei pline de farmec…
Berlin, o noua lume
Vara anului 1975 părea ca oricare alta. Nu şi în lumea Berlinului, unde Virusul era imprevizibil. Între şaptesprezece şi optsprezece ani se putea manifesta în orice moment. Nu mai erau adulţi, nici cinema în aer liber, nici școală, nu mall-uri, nici reguli. S-au trezit singuri. Urmăreşte povestea în următoarele săptămâni…
Cartea omului matur de I. Popescu-Bajenaru (1914-1919)
În perioada 1866‑1914, învăţământul a devenit o componentă importantă a politicilor culturale. În România de atunci, cu o populaţie care nu depăşise încă şase milioane de oameni, procentul de 87% al analfabeţilor era de‑a dreptul alarmant. „Cartea omului matur“ a fost tipărită între anii 1914‑1919, ea fiind ulterior reeditată în…
David Grossman prezent la Bucuresti pe 17 noiembrie 2015
Marti, 17 noiembrie 2015 – ora 19:00, la Libraria Humanitas de la Cismigiu va fi prezent scriitorul David Grossman, unul dintre cei mai importanti scriitori israelieni. Care este ultima carte citita de la David Grossman? Lista cartilor sale poate fi gasita aici.
Carti oferite GRATUIT de Halloween in magazinele Diverta – Bucuresti
Vino costumat pe 31 octombrie 2015 in magazinele Diverta din Bucuresti, spune formula magica „Pacaleala sau carti” si vei primi cadou o carte Litera Mica. Campania se desfasoara intre orele 16:30 si 19:30, in limita stocului disponibil. In acelasi timp, copii pot participa la atelierele organizate in librarii pentru a-si…
Hotelul The Stanley (Colorado) devine muzeu al groazei
Foarte posibil sa nu fi auzit de Hotelul „The Stanley” din Colorado, insa sigur ati auzit / citit de romanul „Stralucirea / The Shinning” de Stephen King. Legatura? Este hotelul care l-a inspirat pe Stephen King in scrierea acestui roman. Wood, starul din filmele francizei „Stăpânul inelelor/ Lord of The…
Youngart te face autor !
Ai intre 14 si 18 ani? Scrie o piesa de teatru care spune ceva despre lumea in care traiesti, trimite-o pe adresa concurs@editura-art.ro pana pe 31 decembrie 2015 si poti fi publicat intr-o Antologie Teatrart. Maximum 40 de pagini, articolul sa fie original, sa nu se foloseasca limbaj licentios si…
Cateva recomandari de lectura #1
Prima carte din aceasta lista este „Jumatate de rege” de Joe Abercrombrie (prima parte dintr-o noua trilogie), „un fantasy proaspat, alert, placut”. A doua carte : ‘Mana stanga a intunericului”. Lista completa o aveti aici, cu niste completari pentru fiecare titlu in parte.
9 genii care au câștigat fără ajutorul experților
Walt Disney a devenit faimos chiar daca specialistii in jurnalism l-au concediat pentru ca „nu are idei bune si nici imaginatie”. Steven Spielberg a fost respins de expertii de la Univesitatea de Arta Cinematografica din California de 3 ori. Lui Stephen King i-a fost respinsa prima carte de catre editori,…
Documentarul „Pe urmele lui Hitler”. Din 8 noiembrie 2015
Televiziunea History va difuza, din 8 noiembrie 2015, documentarul „Pe urmele lui Hitler„, in fiecare duminica de la ora 22:00. La inceputul anului 2014 au fost desecretizate sute de documente confirma carora ar fi fost posibil ca Hitler sa fi supravietuit si sa fi fugit in America de Sud dupa…
„Mana stanga a intunericului” si „Orasul iluziilor” cu 50% reducere
Doar astazi, 21 octombrie 2015, cu ocazia aniversarii autoarei Ursula K. Le Guin puteti cumpara cartile „Mana stanga a intunericului” si „Orasul iluziilor” cu 50% reducere. Profita si tu acum! Spor la citit!
Adio, Liviu Radu!
Pe 17 octombrie 2015 a incetat din viata Liviu Radu, unul dintre cei mai importanti scriitori de science fiction si fantasy din Romania, de dupa 1990. A debutat in anul 1993, in revista Quasar, cu povestirea „Fata nevazuta a planetei Marte” iar in anul 1999 a publicat romanul „Trip-Tic”. A…
Castigatorul Man Booker Prize 2015
Acum o saptamana, pe 13 octombrie 2015, a fost ales castigatorul Premiului Man Booker Prize 2015, acesta revenindu-i scriitorului jamaican Marlon James pentru romanul „A brief history of seven killings” Romanul prezinta povestea celor sapte oameni care au incercat sa il omoare pe Bob Marley. Prima carte a sa a…
Citat 53
Nimic nu e mai interesant decât să te întorci într-un loc unde nimic nu s-a schimbat, doar ca să vezi cât de mult te-ai schimbat tu.Nelson Mandela
Povestea lui Lance Armstrong (dvd)
In 2009, regizorul Alex Gibney castigator al premiului Oscar, a fost angajat pentru a realiza un film despre revenirea lui Lance Armstrong in ciclism. Imediat dupa scandalul de dopaj izbucnit proiectul a fost anulat si redeschis dupa marturisirea lui Armstrong. THE LIE ARMSTRONG – Povestea lui Lance Armstrong revine in…
Cele 14 femei care au castigat Premiul Nobel pentru Literatura
Primul Premiu Nobel pentru Literatura a fost acordat in anul 1901. Doar 14 femei au reusit sa castige acest premiu : Selma Ottilia Lovisa Lagerlof Grazia Deledda Sigrid Undset Pearl Buck