Posted in

Ce citim de Ziua Mondială a Albinelor – 20 mai 2025?

În fiecare an, pe data de 20 mai, la nivel mondial se sărbătorește Ziua Mondială a Albinelor.

Fără albine, multe alimente ar dispărea.

Aproximativ o treime din producția agricolă globală depinde de polenizare, iar albinele sunt cei mai buni polenizatori. Fără ele, produse ca merele, migdalele, cafeaua sau roșiile ar putea deveni rare sau chiar dispărea.

În ultimele decenii, numărul albinelor și al altor insecte polenizatoare a scăzut mult. Cauzele principale sunt agricultura intensivă, pesticidele, poluarea, schimbările climatice și distrugerea mediului.

Pentru a opri declinul, mai multe țări — precum Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și China — au impus reguli stricte privind folosirea pesticidelor periculoase.

Recomandare de lectură : Istoria albinelor de Maja Lunde.

Romanul îmbină ficțiunea cu date științifice și urmărește trei povești din epoci diferite, legate prin tema polenizării și relația dintre oameni și natură. Lunde pune accent pe legătura dintre părinți și copii și pe impactul omului asupra mediului.

Este o carte emoționantă, tulburătoare și bine scrisă, care nu vorbește doar despre albine, ci mai ales despre viitorul nostru. Un roman care te face să reflectezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *