În această toamnă, la scurt timp de la publicarea în Statele Unite.
Despre carte :
Signa Farrow, în vârstă de 19 ani, rămasă orfană în copilărie, a fost crescută de un șir de tutori, cu toții mai interesați de averea decât de bunăstarea ei – și cu toții având parte de un sfârșit prematur. Ultimele ei rude rămase sunt cei din excentrica familie Hawthorne, care trăiește pe deopotrivă strălucitoarea și sumbra moșie de la Thorn Grove.
Capul familiei, Elijah, își îneacă suferința provocată de moartea soției, Lillian, dând petreceri monstruoase, udate din belșug cu băutură, în vreme ce fiul cel mare, Percy, se luptă pentru a restabili reputația clanului, iar fiica, Blythe, este chinuită de aceeași misterioasă boală care a ucis-o pe mama ei. Atunci când spiritul lui Lillian ia legătura cu Signa și îi povestește că femeia a fost otrăvită, Signa își dă seama că Blythe ar putea să își piardă viața cât de curând.
Șansa tinerei de a descoperi vinovatul și de a descifra taina uciderii lui Lillian este o alianță cu Moartea – cu alte cuvinte, o alianță chiar cu ființa pe care o urăște cel mai mult. Iar Moartea, acea umbră deopotrivă fascinantă și periculoasă care nu a părăsit-o niciodată, îi dovedește că legătura lor poate fi mai puternică decât a îndrăznit Signa să-și imagineze.