Numele meu este Eva de Suzanne Goldring (Corint, 2021)

Un roman captivant, obsedant și convingător despre iubire, curaj și trădare la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial

O carte recomandată celor care sunt fani ai romanelor Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Moriss, Rețeaua Alice de Kate Quinn sau Privighetoarea de Kristin Hannah.

Evelyn Taylor-Clarke stă în scaunul ei la azilul Forest Lawns, aflat în centrul Angliei rurale, înconjurată de rezidenți cu mințile nu atât de brici ca a ei. Ar fi ușor să o considerăm pe Evelyn o bătrână zăpăcită, dar rujul îi este aplicat perfect și nasturii, închiși corect. Pentru că ea este o femeie cu multe secrete, care își amintește totul în detaliu. Și nu va putea uita niciodată promisiunea făcută bărbatului iubit, să descopere adevărul despre misiunea care l-a condus la moarte, oricât de mult ar costa-o…

Când Pat, nepoata lui Evelyn, găsește într-o veche cutie de biscuiți fotografia unei fetițe cu o minge roșie, pe dosul căreia scrie „Liese, 1951” și un pașaport pe alt nume, ea caută răspunsuri la mătușa sa. Evelyn se întoarce astfel în trecut, într-un loc din Germania cunoscut ca „Satul interzis”, în care o femeie care își spune Eva s-a dus printre prizonieri suferinzi, ca să-l găsească pe cel care s-a jucat cu viața soțului ei…

„Numele meu este Eva m-a prins complet și nu am putut lăsa cartea din mână până la sfârșit! O recomand fără ezitare!” Stardust Book Reviews

„Ar putea fi noua mea carte favorită!!! Mi-a plăcut la nebunie premisa eroinei care simulează demența în casa de bătrâni ca să ascundă faptul că știe despre activități secrete care țin de evenimente din Al Doilea Război Mondial. Ritmul romanului e perfect – m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină!” Recenzie Goodreads

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *