Libertatea : Pierdut în Bordeaux de Dan-Silviu Boerescu – 13 iulie 2021

La chioșcurile de ziare, din 13 iulie 2021.

Preț la chioșcuri : 21.99 lei.

Despre carte :

Când spui „Bordeaux”, prima referință nu poate fi decât vinul, aici fiind, în fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricică din această regiune a Franței ascunzându-se, practic, o rădăcină de viță de vie, în fiecare sătuc mai dichisit existând un Château (sediul unei podgorii, cu mult maim ult decât o simpla cramă), dar și în fiecare garage putând avea surpriza întâlnirii cu câteva butoaie de stejar în care se înobilează o licoare unică. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvântat de Bacchus/Dionysos!

Numai că atât de mare este diversitatea vinurilor excepționale de aici încât unui muritor – fise el și „Cavaler al Vinului” – îi este peste puteri să aleaga, de pildă, între vin roșu și vin alb, între sec sau vin dulce licoros, între Merlot sau cupajul de Sémillon și Sauvignon Blanc, între Saint Émilion și Sauternes (dar și intre Sauternes și Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), între Pauillac și Médoc ori între Pomerol și Pessac-Léognan, între Pauillac Château Margaux și Château d’Yquem sau, chiar, în ciuda aparentei asemănări sonore, între Château Lafite Rotschild și Château Mouton Rotschild…

Iar istoria Aquitaniei și a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complex pentru a se circumscribe exclusive istoriei vinului de aici, oferind și alte deschideri fascinante spre acest tărâm incredibil.

Despre primul volum al seriei am scris AICI.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *