Povești de vară de Mieko Hawakami (Litera, 2021))

Într-o dimineață fierbinte de vară, într-o suburbie sărăcăcioasă din Tokyo, facem cunoștință cu trei femei: Natsuko, în vârstă de treizeci de ani, sora ei mai mare, Makiko, și fiica adolescentă a acesteia, Midoriko. Makiko, care-și câștigă existența ca animatoare, este îngrozită de efectele înaintării în vârstă, așa că a venit la Tokyo să-și facă o operație de mărire a sânilor.

Midoriko a hotărât de curând să nu mai vorbească, simțindu-se incapabilă să facă față simultan transformărilor prin care trece corpul ei și obsesiei materne. Tăcerea ei domină apartamentul dărăpănat al lui Natsuko, reprezentând un catalizator pentru eforturile celor trei de a-și depăși anxietățile și de a ajunge la o relație funcțională.

Opt ani mai târziu, Natsuko, acum scriitoare, face o călătorie în orașul ei natal, rememorând vara aceea și trecutul familiei sale în timp ce-și înfruntă viitorul nesigur.

În Povești de vară, Mieko Kawakami zugrăvește un portret radical și intim al unor femei obișnuite din Japonia contemporană, descriind traiectoriile impresionante ale celor trei eroine într-o societate care nu le dă nici o șansă.

„Povești de vară prezintă o imagine aparte a Japoniei, cu sunetele, absurditățile și suferințele ei, însă tocmai acest lucru îi accentuează valoarea. Kawakami nutrește convingerea că romanul său are vocație universală.“ Entertainment Weekly

„Cu o iscusință și o profunzime remarcabile, Kawakami pune sub semnul întrebării ideile înrădăcinate despre feminitate și familie – legăturile și abuzurile, așteptările și trădările, alegerile și negările.“ Booklist

„Un portret înduioșător, de o finețe remarcabilă, al condiției femeii din Japonia și nu numai.“ Time

„Una dintre cele mai strălucitoare stele din Japonia este pe cale să explodeze pe firmamentul literaturii mondiale.“ Japan Times

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *