Libertatea : colecția FeminIN. Din 4 martie 2021

Parteneriat Libertatea și editura Publisol.

Zece cărți de referință ale literaturii române. O pleiadă de personaje care, de două secole încoace, au canonizat o anumită viziune asupra femeii și feminității.

Cărțile colecției și data acestora de apariție :

  1. Ioana de Anton Holban – 4 martie 2021 (24.99 lei)
  2. Rusoaica de Gib Mihăescu – 11 martie 2021 (24.99 lei)
  3. Mara de Ioan Slavici – 18 martie 2021 (17.99 lei)
  4. Adela de Garabet Ibrăileanu – 25 martie 2021 (17.99 lei)
  5. Adam și Eva de Liviu Rebreanu – 1 aprilie 2021 (17.99 lei)
  6. Patimi de Sofia Nădejde – 8 aprilie 2021
  7. Dona alba de Gib Mihăescu – 15 aprilie 2021
  8. Jocurile Daniei de Anton Holban – 22 aprilie 2021
  9. Femei de Mihail Sebastian – 29 aprilie 2021
  10. Chira Chiralina de Panait Istrati – 6 mai 2021

(mai multe detalii despre cărți în secțiunea de comentarii de mai jos – în curs de actualizare)

PROMO

(mulțumiri pentru info, Mădălina!)

4 thoughts to “Libertatea : colecția FeminIN. Din 4 martie 2021”

  1. Ioana de Anton Holban – 4 martie 2021

    Recuperata tarziu ca opera importanta a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiana – adaptata la fondul si la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambitii scrise de prozatorii romani in epoca.

    Romanul e o exceptie in literatura noastra, propunand un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degraba un agent activ (nu pasiv) in cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reuseste sa scoata partial povestea Adulterinei din cadrele stramte si cliseizate ale literaturii vremii.

    Ioana marcheaza un moment experimental si este un varf al proustianismului romanesc.

    Rusoaica de Gib Mihăescu – 11 martie 2021

    Literatura evolueaza – dar nu pornind de la capodopere si reusite formale, cum s-a crezut mereu, ci de la „zgomotul de fundal” al productiei literare de piata.

    Rusoaica e un roman pe masura timpului in care a aparut. Reconfortant pentru publicul interbelic, el il reasigura pe cititor de faptul ca actiunile omenesti, chiar si cele aflate sub invelisul complex al culturii (aici: fuga dupa Rusoaica din romanele rusesti), sunt naturale si primare – si ca instinctul sexual agresiv-irational si, implicit, relatiile inegale dintre genuri fac parte din acestea.

    Citita in context, se poate observa cum naratiunea respectiva promoveaza tacit un sistem de valori desuet. Totusi, ca de obicei, literatura reuseste – cu sau fara voia autorului – sa scoata in evidenta anumite nuante ideologice importante, care au fost ascunse sau ignorate in trecut.



    Mara de Ioan Slavici – 18 martie 2021

    Mara lui Ioan Slavici, roman plasat intr-un mic burg ardelenesc si care are doua protagoniste puternice, reprezinta un punct de cotitura in istoria romanului romanesc modern, un varf al literaturii din secolul al XIX-lea si un pas intermediar esential in traseul canonului literar autohton interbelic. Este o capodopera a genului romanesc in literatura noastra.

    Desi nu prezinta o societate progresista in adevaratul sens al cuvantului, Slavici pune pe tapet un spatiu de granita, un loc comun, o societate in care participantii se tolereaza, mai ales in virtutea unor scopuri cat se poate de cinice si mai ales cand totul se termina cu bine.

    Eroina disloca rolurile de gen active in epoca, fiind un personaj emancipat fata de modelele existente.

    Mara exploateaza logica societatii in care traieste in folosul ei, dar nu se revolta, nu comite acte de rebeliune – „activismul” ei este unul mascat, limitat, un agent care lucreaza din interior. Exhibarea (chiar daca nu depasirea) rolurilor de gen active si a formelor partiale de transgresiune sunt un castig important pentru finalul secolului al XIX-lea romanesc.

  2. Adela de Garabet Ibrăileanu – 25 martie 2021

    Scris sub forma de jurnal si publicat in 1933, Adela e considerat unul dintre cele mai bune romane de analiza psihologica ale literaturii noastre. A fost conceput in perioada in care reverberatii ale romanului modernist din Occident se simteau inca si la noi.

    Adela e una dintre multele carti in care personajul principal feminin exista aproape doar ca proiectie a imaginatiei sau ca anexa a celui masculin.

    Acesta nu e un roman de dragoste. Pentru ca nu propune o imagine reala a iubirii, fie ea si neimplinita, si pentru ca lipseste total intelegerea partii feminine, pe care doar o ghicim.

    E important, macar pentru noile generatii de cititori, ca romane precum cel de fata sa fie citite intr-o cheie care sa-i ajute sa descifreze anumite stereotipuri privitoare la feminitate care s-au perpetuat si care, in prima jumatate a sec. al XX-lea, reprezentau norma.

    —-

    Adam și Eva de Liviu Rebreanu

    Roman experimental metafizic, Adam si Eva iese in evidenta prin universul fictional intru totul coerent si simetric, in care metempsihoza functioneaza ca principiu esential.

    Dihotomii precum bine/rau sau sacru/profan fusesera consumate narativ in perioada in care Liviu Rebreanu isi scria romanul, dar mitul complementaritatii androginice continua sa produca fictiune si astazi, absorbit in cultura de masa si constant reinventat, figurand adesea ca unica abatere de la cinism si cartezianism a protagonistilor.

    Romanul acesta este un bun studiu de caz pentru a intelege felul in care se raporta Romania interbelica la unele geografii si epoci prea putin familiare, dar si pentru a observa care erau strategiile reconstructive ale lui Rebreanu.

    Patimi de Sofia Nădejde

    Matilda are un nume predestinat: nu-i genul care se poate multumi cu ce i-a oferit viata alaturi de un barbat moale, pe o mosie de tara, in pustietate. Vede cum in jurul ei femeile au grija de gospodarie si de copii, merg la muncile campului si trudesc de dimineata pana seara. „Femeia sa tie oala de coada. Frumos ideal pentru bietele fete“, remarca ea ironic in fata unui musafir. Si, „dupa ce-o ia, [barbatul] o zvanta in batai, tot din dragoste“. In cele din urma, insa, norocul femeilor e rar: in ciuda observatiilor ei atente si amare despre statutul femeilor, educatie si rolul lor in societate – unele dureros de actuale –, tot patima iubirii e cea care-i aduce Matildei si prabusirea.

    Dona alba de Gib Mihăescu

    Donna Alba e un plonjon pe care e greu sa-l pui intr-o categorie anume si care confirma impresia ca avem clasamente literare si loc la microfon, nu doar din considerente valorice. Am fost total fascinata de maniera fina prin care se penduleaza la granita dintre real si aproape-real, de cautarea obsesiva a frumusetii care se invecineaza cu fatalitatea. Cu toate ca elogierea perfectiunii feminine primeste de ceva ani eticheta „subiect epuizat”, aici nu are nimic previzibil. Alba e aliasul femeii perfect naucitoare, o Gesche Gottfried care are in loc de otrava farmec si o forta de atractie atat de mare incat simpla ei prezenta capata valente seismice. Ea volatilizeaza si restabileste distantele- fie ele temporale, afective sau de alta natura. Pe langa „duelul” dintre barbatii din viata ei, sunt surprinse foarte bine si duelurile interioare deloc de neglijat, precum cel al lui Mihai Aspru caruia ii place aceasta viata dubla, aceasta scormonire cu tarnacopul in tot mai adanci subterane (desi operatia se petrece la mansarda). E o carte despre alegerea intre a infrange si a te lasa infrant, intre a cauta aparitia providentiala si a fi aparitia providentiala. Orice si oricine ar fi (in interiorul acestui roman sau oriunde), rezilienta e cea care incetineste, dar nu anuleaza autodistrugerea. In Donna Alba, un simplu schimb de priviri si de intimitate e suficient pentru a nu mai fi cel/cea de dinainte de toate acestea.

  3. Jocurile Daniei de Anton Holban

    Iat-o pe Dania, o fiinta volatila, tulburatoare, ceva intre materie moale si himera, imprevizibila si contradictorie, traind intr-un prezent continuu. Si iata-l pe Sandu, barbatul ratacit in infinitele lui ipoteze, proiectand noi tentative de a o determina la o minima consecventa, de a o prinde intr-o oarecare legatura, de a-si imbogati realitatea cu prezenta ei. Ceea ce ii desparte este intuitia femeii ca a iubi un om nu inseamna a-i ceda locul central in propria viata. Anton Holban creeaza, in „Jocurile Daniei”, o apoteoza a spiritului feminin, aureolat de libertatea lui vitala.

    Femei de Mihail Sebastian

    O lectura placuta, plina de emotie, Femei de Mihail Sebastian este alcatuita din 4 povestiri despre dragoste, care pot fi citite in ordinea gandita de autor sau aleatoriu. Sub reflector: un barbat si mai multe femei, de care se indragosteste in momente diferite ale vietii sale. Stefan Valeriu este elementul de legatura dintre cele 4 texte, fiind cand in centrul atentiei, cand simplu spectator. Dragostea apare in forme variate, fizica, sufleteasca, fizica si sufleteasca, cu femei tinere sau mature. O explorare a feminitatii si iubirii, scrisa intr-un stil tonic.

    Chira Chiralina de Panait Istrati

    Din experienta mea de elev de liceu (in RM), pot spune ca am avut de-a face cu o programa de lectura plina de texte expirate. Teme similare discutate de un profesor care le repeta deja de 15 ani. In cautarea mea solitara de „altceva” am dat peste ,,Chira Chiralina” de Panait Istrati.

    De ce Chira Chiralina a lui P. Istrati? Pentru ca nu am citit niciodata o proza care sa trimita clar la probleme multiple ca violenta domestica, kidnapping, trafic de fiinte umane, homofobie sau robie, in literatura Romaniei interbelice.

    Prima parte descopera figura lui Adrian, sau mai degraba a noastra, care il urmareste pe Stavru pentru a cerceta cauzele si consecintele actiunilor lui. Tot aici dam de Jackyll si Hyde, care coexista in persoana limonagiului si de un capat de poveste din ghemul vietii lui. Inca neincrezatori, stam la distanta, dar suntem, totusi, foarte curiosi.

    In partea a doua, Stavru sau Dragomir (pentru ca putem deja sa ii zicem asa) istoriseste despre drama care l-a urmarit de-a lungul vietii, pierderea mamei si tot ce s-a intamplat cu el si sora lui dupa tragicul eveniment. Aici observam si motivele pentru care Stavru devine ceea ce cunoastem de la inceput.

    Partea a treia ne teleporteaza in Cairo, unde dam peste un Stavru batran si auzim (sau mai degraba Adrian aude) partea lipsa a povestii. In partea asta mai observam ca povestea pierde din dinamism si castiga o parte meditativa, care este la locul ei in gura „celui trecut prin multe”.

    De ce Panait Istrati numeste textul Chira Chiralina? Pentru ca ea si tot ce o inconjoara il aduce in fata noastra pe sarlatanul si escrocul Stavru, care devine vulnerabilul si adevaratul Dragomir, de care ajungem sa ne atasam in mai putin de 150 de pagini.

    Si ce poate fi rau in a avea ‚,de-a face cu un hamal din portul Brailei´´?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *