La chioșcurile de ziare, din 9 iulie 2020.
Primul volum al popularei serii, o poveste cu personaje memorabile și probleme desprinse din viața reală, plină de umor și cu o intrigă care menține treaz interesul cititorului.
Preț la chioșcuri : 26.99 lei.
Descrierea cărții :
Când află că mama ei se străduieşte să găsească o bonă pentru David Michael, lui Kristy Thomas îi încolțește în minte ideea de a înființa un club de bone împreună cu prietenele ei, Claudia, Stacey şi Mary Anne. Toate au experienţă cu îngrijirea copiilor, iar un club le-ar da ocazia să se distreze în timp ce… câştigă o grămadă de bani.
Dar niciuna dintre cele patru prietene nu s-a gândit că vor avea de-a face cu apeluri telefonice dubioase, cu animale de companie violente, chiar și cu copii neastâmpăraţi și cu părinți care nu spun întotdeauna adevărul. Să ai un club de bone nu e deloc floare la ureche, dar Kristy şi prietenele ei n-au de gând să cedeze în faţa provocărilor!
