Adevărul : Rasputin, dracul sfânt de Rene F. Miller – 27 iulie 2020

La chioșcurile de ziare, din 27 iulie 2020.

Preț ziar + carte : 17.99 lei.

Adevărul ne prezintă cititorilor un alt personaj istoric extrem de controversat şi totuşi nu suficient de cunoscut la noi, într-o carte a unui istoric austriac născut la Caransebes, pe vremea aceea pe teritoriul Austro-Ungariei: „Rasputin, dracul sfânt“.

Rasputin a fost cea mai misterioasă figură a vechii Rusii, personaj fascinant care a făcut să se clatine oameni şi naţiuni se spune doar prin forţa privirii sale.

„Dracul Sfânt„ este titlul unui pamflet îndreptat contra lui Rasputin, scris de adversarul său de temut, călugărul Iliodor. Acuzaţiile şi afirmaţiile acestei scrieri au contribuit în mare parte la zugrăvirea unei imagini false şi denaturate, în care Rasputin era prezentat ca un şarlatan, ba chiar principalul vinovat de prăbuşirea vechii Rusii. Această imagine, izvorâtă din ura unui inamic neputincios, a devenit de atunci un clişeu pentru portretul lui Rasputin.

Complicaţiile revoluţiei au împiedicat mult timp o clarificare obiectivă a acestei imagini, întrucât nu s-a urmărit prezentarea unui adevăr istoric ci numai influenţa acestei imagini exagerat negative în luptele politice ale vremii. În această privinţă, era dorit un portret istoric care zugrăvea toată nemernicia vechiului sistem de guvernare şi a partizanilor lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *