Libertatea : Îngerul de la Marchmont Hall 5th de Lucinda Riley – 28 iulie 2020

La chioșcurile de ziare, din 28 iulie 2020.

Preț probabil la chioșcuri : 29.99 lei.

Colecția Blue Moon a editurii Litera.

Descrierea cărții :

Misterioase secrete de familie, istorii uitate și iubiri frânte alcătuiesc țesătura acestui minunat roman de la autoarea seriei Cele șapte surori.

Au trecut treizeci de ani de când Greta a părăsit Marchmont Hall, un conac grandios ascuns printre dealurile din Monmouthshire. Întorcându-se la frumoasa reședință pentru a sărbători Crăciunul, la invitația vechiului ei prieten David Marchmont, ea constată că nu-și mai amintește ce legătură are cu casa, din cauza unui tragic accident în urma căruia şi-a pierdut memoria. Într-o zi, Greta pleacă la plimbare prin grădina conacului și descoperă din întâmplare un mormânt. Inscripția de pe piatra de căpătâi, aproape ștearsă de trecerea timpului, arată că acolo este îngropat un băiețel…

Descoperirea atinge o coardă în mintea Gretei, care încearcă din răsputeri să-și recupereze amintirile pierdute. Cu ajutorul lui David, ea pune cărămidă peste cărămidă și reface atât povestea proprie, cât și pe cea a fiicei sale, Cheska, victimă a unor circumstanțe pe care nu le putea controla. Și care nu este, cu siguranță, un înger, așa cum pare.

„Riley a scris un nou roman cu acțiune complicată, o saga de familie care te cucerește și care prezintă atitudinile și relațiile sociale din perioada în care trăiesc personajele. Povestea este scrisă elegant și plină de detalii istorice (…) spre bucuria celor care apreciază atât romanele de dragoste, cât și ficțiunea istorică.“  – Library Journal

„Este genul acela de roman care prezintă istoria mai multor generații, o carte pe care n-o poți lăsa din mână. Povestea scrisă de Riley (autoarea seriei Cele șapte surori) va fi pe placul fanilor Barbarei Taylor Bradford.“ –  Booklist

One thought to “Libertatea : Îngerul de la Marchmont Hall 5th de Lucinda Riley – 28 iulie 2020”

  1. Cartea Îngerul de la Marchmont Hall 5th de Lucinda Riley se va găsi la chioșcurile de ziare, din 28 iulie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *