Cartea se va găsi la toate chioșcurile de ziare, din 10 februarie 2020.
Preț la chioșcuri : 19.99 lei.
Descrierea cărții :
Crimele din Rue Morgue și alte povestiri cuprinde cele mai cunoscute nuvele și povestiri ale lui Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului al XIX-lea.
Poe este considerat inventatorul literaturii polițiste și a contribuit, de asemenea, la cristalizarea genurilor științifico-fantastic și horror.
Printre povestirile incluse în acest volum se numără Manuscris găsit într-o sticlă, Prăbușirea casei Usher, Crimele din Rue Morgue, O pogorâre în Maelström, Masca Morții Roșii, Misterul Mariei Rogêt, Cărăbușul de aur și Scrisoarea furată, adevărate capodopere ale genului scurt, care i-au consolidat autorului reputația atât în Statele Unite, cât și în Europa.
–
„Poe își alege cea mai neobișnuită realitate, își plasează eroul în cea mai inedită situație, fizică sau psihologică, iar apoi descrie starea lăuntrică a acestui personaj cu o rară acuitate și cu un remarcabil realism… Edgar Poe prezintă, în cel mai mic amănunt, întreg tabloul închipuit, ori evenimentele, cu o plasticitate uluitoare, încât ajungi să crezi în realitatea sau posibilitatea unui fapt care nu s-a întâmplat niciodată, și nici nu s-ar putea întâmpla.”– F.M. Dostoievski
