Fetița care privea trenurile plecând de Ruperto Long (Epica, 2019)

Din 1 noiembrie 2019.

Epica Publishing House anunță apariția unui roman documentar de excepție, necesar oricărui elev de gimnaziu și liceu pentru a afla și înțelege ororile la care a fost supusă populația de origine evreiască în perioada Holocaustului. Este printre puținele cărți cuprinzătoare care abordează această temă (scrisă special pentru adolescenți și tineri).

Volumul, constituit sub forma mărturiilor mai multor personaje implicate mai mult sau mai puțin direct în soarta familiei Strawczynski-Wins, reușește să urmărească parcursul tragic al protagoniștilor care încearcă să se pună la adăpost de prigoana nazistă împotriva evreilor în toată Europa și totodată să realizeze un tablou convingător, cutremurător, al acelei epoci de noapte a minții.

Din corul vocilor abil împletite ale martorilor se remarcă extraordinarul Domingo López Delgado, un luptător aproape legendar, un uruguayan care, la douăzeci și patru de ani, traversează Atlanticul să lupte pentru libertatea altei țări, se înrolează în Legiunea Străină și trece prin iadul fronturilor din Libia, Franța, Germania, până la victoria finală.

Și, desigur, Charlotte, fetița minunată, sensibilă, inteligentă și curajoasă, ale cărei amintiri constituie fundamentul întregului roman, puse la dispoziția noastră pentru ca să înțelegem dimensiunea ororii și a dramei trăite și cu speranța că vom evita să se repete.

Speranța, de altfel, este lumina călăuzitoare pe lungul și anevoiosul drum spre libertate al tuturor eroilor cărții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *