Marți, 20 august 2019, cartea Văduvele de la castel de Jessica Shattuck poate fi cumpărată, de la toate chioșcurile de ziare, la un preț promoțional de 24.99 lei.
Cartea face parte din colecția Blue Moon a editurii Litera (cărțile pierdute pot fi găsite aici)
Descrierea cărții :
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, după înfrângerea Germaniei naziste, Marianne von Lingenfels se întoarce la castelul cândva impunător al familiei soțului ei, ajuns aproape o ruină.
Văduvă a unui luptător din mișcarea de rezistență, Marianne este hotărâtă să găsească și să protejeze văduvele altor luptători.
Hotărâtă să încropească o familie din rămășițele mișcării de rezistență a soțului ei, Marianne descoperă curând că viziunea ei în alb și negru asupra lumii, ghidată de înaltele principii morale ale unor privilegii pierdute, este subminată de complexitatea vieții, de secrete și pasiuni întunecate.
Prin combinația de introspecție socială și atmosferă de epocă, VĂDUVELE DE LA CASTEL reprezintă un portret dramatic și, în același timp, nuanțat al războiului și al consecințelor acestuia, explorând tema supraviețuirii, a iubirii și, în final, a iertării care urmează după o viață plină de dificultăți.