Un roman despre iertare, care te face să râzi și să plângi în același timp.

Istoria Irlandei din 1940 și până în prezent, văzută prin ochii unui om obișnuit.

Cyril Avery nu este un adevărat Avery, sau cel puțin asta obișnuiesc să-i spună părinții săi adoptivi. Și nici nu va fi vreodată.

Născut în afara căsătoriei de o tânără repudiată de comunitatea de țărani irlandezi din care făcea parte și adoptat de un cuplu excentric din Dublin, prin mijlocirea unei călugărițe, Cyril duce o existență în derivă, a cărui singură relație semnificativă este prietenia sinceră cu mult mai mondenul și iresponsabilul Julian.

Trăind la voia întâmplării și a coincidențelor, își va petrece întreaga viață încercând să se cunoască pe sine și să-și înțeleagă originile, pentru a avea o identitate asumată, o casă, o țară și poate ceva mai mult.

John Boyne este un scriitor irlandez contemporan, a scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii.  Cartea sa Băiatul cu pijamale în dungi s-a vândut în întreaga lume în peste 2,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată în 2008 de compania Miramax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *