Joi, 17 ianuarie 2019, la chioșcurile de ziare vom putea găsi o nouă carte din colecția Buzz books : Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng.
Preț la chioșcuri : 19.99 lei.
Descrierea cărții :
Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee, care vor ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor.
Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.
„Excelent… un debut desăvârșit… iți sfâșie inima… Tot ce nu ți-am spus este un roman antrenant ce aruncă o lumină puternică asupra secretelor care au ținut o familie de americani împreună și care, în cele din urmă, sfârșesc prin a o destrăma.“ – Los Angeles Times