Te afli în fața unui thriller irezistibil, pe care pur și simplu nu îl vei putea lăsa din mână. Așa cum te-ai aștepta de la orice poveste care poartă semnătura lui Musso. În rest, tot ceea ce ține de acest roman este 100% surprinzător.
„Cine sunteți dumneavoastră și ce căutați la mine în casă?”, întreabă o voce misterioasă. „Exact aceeași întrebare voiam să vă pun și eu”, i se răspunde cu furie….
Dintr-o întâmplare inexplicabilă, Madeleine și Gaspard au închiriat același apartament în Paris. Madeleine lucrase în brigada criminalistică din Manchester, apoi la New York. Locuiese și la Paris o vreme, iar aici se întorcea de fiecare dată când simțea nevoia să își oblojească rănile. Gaspard, un scriitor în căutarea inspirației, obișnuia să petreacă anual o lună în capitala Franței pentru a scrie o nouă piesă de teatru.
Al treilea personaj principal al romanului este chiar apartamentul din arondismentul 6 în care s-au întâlnit Madeleine și Gaspard, care i-a aparținut celebrului pictor Sean Lorenz.
Devastat de asasinarea fiului său, Lorenz murise cu un an în urmă, la numai 49 de ani. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm. Pentru Madeleine și pentru Gaspard, această descindere în intimitatea pictorului va lua forma unei experiențe ciudate și tulburătoare. S-au trezit parcă într-o altă dimensiune, într-un spațiu familiar și în același timp misterios.
Fascinați de povestea lui Sean Lorenz, cei doi află că pictorul a lăsat în urma lui trei tablouri încă nedescoperite. Atunci decid să își unească forțele pentru a le găsi. Dar tragica anchetă care va scoate la iveală secretul lui Lorenz le va schimba viețile pentru totdeauna. Fiecare dintre ei va fi pus în situația de a-și înfrunta proprii demoni pe parcursul acestei aventuri contracronometru.
„O reușită totală. O carte a maturității și a cutezanței.” – RTL
„Un autor care nu face compromisuri, inteligent ca o vulpe, Guillaume Musso rămâne cel mai uluitor romancier francez contemporan.” – Le Parisien