Publicat în

Istoria benzii desenate românești la doar 12.90 lei (-84%)

Peste o sută de ani de BD românesc sunt inventariați, comentați și ilustrați în albumul Istoria benzii desenate românești, lucrare întocmită și îngrijită de Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu.

Rezultatul a peste 20 ani de documentare, dar și al unei pasiuni neobosite pentru BD, cartea acoperă o zonă puțin explorată a artelor vizuale din România, conturănd în același timp o istorie paralelă a secolului XX romînesc.

Cartea este împărțită în trei capitole : 

  • Vârsta de Aur (1891-1947)
  • Socialism și BD (1948-1989)
  • Banda Desenată Contemporanî (1990-2010)

și prezintă nu numai evoluția fenomenului și a tehnicii BD în România, ci și paradoxurile acestei evoluții: spre exemplu, banda desenată a ajuns în Romania pe filiera austriacă, nu franceză, iar supereroii din prima perioadă a BD-ului românesc nu seamănă deloc cu cei din Frantț sau SUA, fiind mai degrabă continuările în cerneala a unor personaje populare precum Păcală.

Planșe originale, pagini din reviste, decupaje din almanahuri – toate aceste materiale au fost adunate, scanate și redate în Istoria benzii desenate românești, alcătuind un album impresionant vizual, care ilustrează trecerea de la alb-negru la color, rafinarea scenariilor, a detaliilor, complicarea sau simplificarea bulelor de dialog.

Peste 150 de artiști sunt analizați și urmăriți în evoluția lor în perimetrul BD-ului românesc. Pentru mulți dintre aceștia, evoluția continuă în afara granițelor, atât în timpul regimului comunist, cât și după 1989.

Într-un stoc foarte limitat, cartea poate fi cumpărată cu doar 12,90 lei, având o reducere de 84% față de prețul întreg.

Bine de știut :

  • 4.9 lei livrarea în 15 orașe, cu ridicare personală din librăriile Diverta
  • 10 lei livrarea prin curierat la comenzile de până în 130 de lei.

4 comentarii la „Istoria benzii desenate românești la doar 12.90 lei (-84%)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *