Scrisorile marelui scriitor catre Vera, sotia sa, pentru prima oara  in limba romana.

„Aceste scrisori cuprind cele mai emotionante pasaje pe care le va scrie vreodata Nabokov, pline de viziuni cind impresioniste, cind extrem de detaliate asupra lumii inconjuratoare, pe care o zugraveste ca fiind dureros de frumoasa.

Nabokov cel din acest volum e un scriitor care isi face o misiune din a-si convinge cititoarea sa coboare de pe terasa de la ultimul etaj aratindu-i splendoarea lumii care a incetat cumva sa mai fie o sursa de incintare.” – The Times Literary Supplement

Povestea lor începuse la un bal mascat în 1923. La început, Nabokov era frecvent nemulţumit de faptul că Vera îi scria prea rar, în schimb el îşi dedica o mare parte din timp descriindu-i toate activităţile lui şi mai mult de atât susţinea că ea este sursa lui de inspiraţie în toate creaţiile.

Au fost căsătoriţi timp de 52 de ani, iar Vera a vrut să facă ceva util şi măreţ cu viaţa sa: să-şi ajute bărbatul să devină unul dintre titanii literaturii ruseşti. Ea îl însoţea pretutindeni, chiar şi la cursurile pe care acesta le ţinea la Cornell, iar când acesta nu putea veni, nu ezita să îi ţină locul.Tot Vera i-a corectat povestirile în limba germană, memoriile în limba franceză şi poezia în limba italiană.

Cartea poate fi cumparata de aici. Folosind voucherul de aici veti beneficia de 40% reducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *