3 carti noi in 2016 la Nemira Young Adult.

Red Queen, Victoria Aveyard

Ce vom găsi în acest volum? O lume împărțită în două, o lume nefirească, construită în funcție de culoarea sângelui.

Cei cu sânge roșu, Reds, sunt oamenii comuni, banali, care trăiesc în sărăcie în satele mizere, au slujbele cele mai grele, iar mare parte din ei sunt trimiși la război, la moarte sigură.

De cealaltă parte avem elita, aristocrații, cei de la conducere, care au o viață minunată, se bucură de lux, extravaganță, iar aceștia sunt cei cu sânge argintiu, The Silvers.

Cei din urmă, pe lângă confortul de care se bucură, sunt și ca niște zei coborâți pe pământ, deoarece au anumite abilități supranaturale: pot controla focul, apa și celelalte elemente, mișca obiecte cu puterea minții, supune pe cei din jur după voia lor, și tot felul de alte puteri.

Mila 2.0, Debra Driza

Mila 2.0 este primul volum al unei trilogii în care personajul principal este o tânără ce descoperă că este un android. Cu toate acestea, conştienţa de sine nu a făcut parte niciodată din planul celor care au creat-o.

Cu atât mai puţin faptul de a afla ce se află dedesubtul pielii sale sintetice ori că a fost creată într-un laborator secret şi programată pentru a avea puteri supraumane.

Dar în momentul când un grup de personaje ciudate se lansează pe urmele ei pentru a o deposeda de tehnologia cu care a fost înzestrată, nu are altă şansă decât să fugă pentru a-şi scăpa viaţa. Chiar şi aşa, însă, pericolul o pândeşte de peste tot, iar cei care îi vor răul nu se dau în lături de la a răni persoanele care îi sunt dragi.

Day 21, Kass Morgan

Sunt 21 de zile de când Cei 100 au aterizat pe Pământ. Sunt primii care fac asta după câteva sute de ani… sau cel puţin aşa cred ei.

Descoperind însă că au de înfruntat un inamic nevăzut, Wells face tot posibilul să ţină grupul unit, Clarke se porneşte în căutarea altor posibili colonişti, în vreme ce Bellamy este decis să-şi salveze sora cu orice preţ.

Iar în tot acest timp, pe navă, Glass are de luat o decizie necruţătoare între dragostea vieţii ei şi viaţa însăşi.

În această continuare ce vă va ţine cu sufletul la gură a succesului semnat Kass Morgan, secretele vor fi dezvăluite, convingerile puse la încercare şi relaţiile testate. Iar între timp bineînţeles că Cei 100 vor încerca să supravieţuiască în singurul fel în care se pricep – împreună.

One thought to “3 carti noi in 2016 la Nemira Young Adult.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *