O putere mare e întotdeuna asociată cu un pericol mare. Diferența dintre omul măreț și cel mediocre este că primul e dispussă-și asume riscuri. Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educate, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă…
carti paladin
Al cincilea anotimp de N.K. Jemisin (Paladin, 2017)
Singurul continent al planetei, numit în mod ironic Neclintirea, este zguduit constant de cutremure devastatoare. O dată la câteva sute de ani, locuitorii lui au de înfruntat un Al Cincilea Anotimp. Furia Pământului se dezlănţuie într-un sezon al dezastrelor naturale, al foametei, al cruzimii şi-al luptei pentru supravieţuire. Sfârşitul lumii…
Orașul scărilor de Robert Jackson Bennett (Paladin, 2017)
Într-un trecut îndepărtat, oraşul Bulikov s-a folosit de puterile zeilor pentru a cuceri lumea, dar asta a durat până când protectorii divini au fost ucişi, iar Bulikov a devenit un banal avanpost colonial al noii puteri mondiale. Tânăra diplomată Shara Thivani, în realitate una dintre cele mai bune spioane ale…
Razbunare ancilara de Ann Leckie (Paladin, 2017)
Un zgomot înfundat, prelung a zguduit puntea pe care alergam, un zgomot pe care credeam că nu-l voi mai auzi niciodată. Breq este aproape de a-și îndeplini obiectivul care a obsedat-o fără încetare vreme îndelungată – acela de a răzbuna distrugerea unei nave spațiale. Dar ultimul pas pe care trebuie…
Orion va rasari de Poul Anderson (Paladin, 2017)
În urma unui război atomic mondial care a devastat Pământul, în lume apare o nouă religie ai cărei adepţi, adoratori ai Geei, sunt ultraecologişti. Eforturile lor oarbe pentru menţinerea unei planete curate vor declanşa însă un conflict de proporţii cu vizionarii care aspiră să ajungă în spaţiu folosindu-se de energia…
Cele o suta de mii de regate de N.K. Jemisin (Paladin, 2016)
Yeine, tanara conducatoare a unui sat din Nordul Indepartat, este chemata in capitala Celor O Suta de Mii de Regate de catre bunicul sau, Dekarta Arameri, stapanul atotputernic al lumii. Spre marea ei surpriza se vede desemnata, alaturi de cei doi veri ai ei, printre cei trei posibili mostenitori ai…
Existenta de David Brin (Paladin, 2016)
În viitorul apropiat, omenirea a trecut de câteva ori pe lângă extincție. A fost realizată inteligența artificială, care deocamdată nu pare să reprezinte o ameninţare pentru rasa umană. A avut loc un incident nuclear îngrozitor, dar umanitatea a supraviețuit. Cu fiecare dezastru evitat, șansele de atingere a
Metro 2033 de Dmitri Gluhovski (Paladin, 2016)
În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la
Pachetul martie negru de la Paladin – 63.94 lei
Aceste carti fac parte din pachetul „martie negru” de la editura Paladin :
Voucher 2+1 cadou la cartile Paladin
La fiecare doua titluri cumparate de la editura Paladin, al treilea este oferit cadou (titlul cu pretul cel mai mic). Pentru a beneficia de aceasta promotie, trebuie sa introduceti voucherul din finalul articolului in pagina de comanda. Promotia expira pe 31 martie 2016. Dand click pe banner-ul de mai jos,…
Trezirea Leviatanului de James Corey (Paladin , 2016)
Ce pericole ar mai putea pândi în spaţiul cosmic după ce umanitatea reuşeşte să colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apă, aer şi hrană trebuie purtată în fiecare zi? Cu milioane de ani în urmă, fiinţe necunoscute din Univers au lansat asupra Pământului un virus cu…
Ultimul politist de Ben H. Winters (Paladin, 2015)
Ce rost mai are sa rezolvi crime cand oricum toata lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confrunta cu aceasta intrebare din momentul in care ciocnirea Pamantului cu un asteroid devine iminenta. Ultimul politist infatiseaza in culori fascinante atmosfera preapocaliptica din Statele Unite: economia se prabuseste, recoltele zac pe campuri,…
Orasul ambasadei de China Mieville (Paladin, 2014)
La editura Paladin se afla in pregatirea cartea „Orasul ambasadei” de China Mieville”. Data oficiala de aparitie nu a fost anuntata, sper doar sa fie cat mai curand si sa nu trecem in urmatorul an. “Word spread because word will spread. Stories and secrets fight, stories win, shed new secrets,…
Războiul liniștit de Paul Mcauley (Paladin , 2014)
În curând, la editura Paladin va apărea cartea „Războiul liniștit” de Paul Mcauley, prima parte a seriei omonime Descrierea cărții : În secolul al XXIII-lea, Pământul, distrus de schimbările climatice provocate de poluare, este condus de câteva familii puternice şi de aşa-numiţii „sfinţi verzi” ai acestora. Milioane de oameni lucrează…
Metro 2033 de Dmitry Glukhovsky – in lucru la editura Paladin
Vreau sa va anunt ca la editura Paladin, cartea „Metro 2033” de Dmitry Glukhovski este in curs de traducere (din limba rusa), prima carte a seriei. Pe 20 februarie 2014, editura Orion a publicat versiunea in limba engleza a romanului „Metro 2034”.
Fântânile Paradisului de Arthur C. Clarke (Paladin, 2014)
La început de lună martie 2014, la editura Paladin veți găsi cartea „Fântânile Paradisului” de Arthur C. Clarke Descrierea cărții : O stație orbitală legată de Terra printr-o rețea de cabluri, de-a lungul căreia un ascensor de proporții nemaiîntâlnite ar transporta în spațiu oameni și materiale fără riscuri, la un…