America anilor 1960, întunecată și violentă, este adevăratul personaj al romanului.
Un roman în care se împletesc anormalitatea viscerală din filmul Născuți asasini de Oliver Stone și nuanțele gotice și religioase din scrierile lui Flannery O’Connor.
De la finalul celui de-al Doilea Război Mondial până în anii 1960, pe fundalul vieții rurale din Ohio și Virginia de Vest, romanul urmărește câteva personaje bizare și complexe. Willard Russell, un veteran supraviețuitor al carnajului din Pacificul de Sud, ce nu o poate salva pe Charlotte, frumoasa lui soție, de la o moarte dureroasă cauzată de cancer, indiferent cât sânge sacrifică pe „bușteanul de rugăciune”. Carl și Sandy Henderson, un cuplu de criminali în serie, bântuie pe autostrăzile americane , în căutarea unor „modele” pe care să le fotografieze și să le ucidă.
Predicatorul Roy și ajutorul lui, Theodore, un schilod care îl acompaniază la chitară, formează și ei un duo bolnăvicios care ajunge să fugă de justiție. Prins între toate acestea, Arvin Eugene Russell, fiul lui Willard și al lui Charlotte, devine un om bun, însă… violent.
Donald Ray Pollock țese aceste fire narative într-o poveste tensionată, care îl va ului și îl va mișca deopotrivă pe cititor. Cu primul lui roman, Pollock se dovedește un scriitor de rangul celor mai mari autori americani.
Ecranizarea romanului va fi disponibilă pe Netflix începând cu 16 septembrie. Trailerul filmului The devil all the time.
