Maine, 23 august 2013, revista Libertatea pentru femei ne ofera o noua carte romantica : „Rendez-vous la miezul noptii” de Amanda Quick.
Pret revista + carte : 9.90 lei.
Descrierea cartii :
Augusta Ballinger este convinsă că la mijloc este o greşeală teribilă. Temutul conte de Graystone, înfumurat şi periculos, nu şi-ar putea dori în veci să o ia de soţie, mai ales că, după cum se zvoneşte, aleasa lui trebuie să fie un model de virtute.
Şi toată lumea ştie că Augusta, ultima reprezentantă a aventurosului neam Ballinger din Northumberland, este o femeie care nu dă doi bani pe regulile bunei-cuviinţe.
Tocmai de aceea, frumoasa nesăbuită se duce în miez de noapte la reşedinţa contelui pentru a-l convinge că ar fi o soţie de coşmar. Spre surprinderea ei însă, pătrunderea prin efracţie nu face decât să întărească hotărârea aristocratului, care constată nu-şi doreşte nimic mai mult decât să-i sărute buzele apetisante şi să-i dea o lecţie de bună purtare.
Jocul dragostei este însă complicat de o ameninţare ce pândeşte din umbră: un fost spion de-al francezilor, supranumit Păianjenul, îşi ţese meticulos pânza în jurul celor doi, punându-le în primejdie iubirea, onoarea şi, într-un final, viaţa.
Pagina colectiei este aceasta.
Sunt incantata sa vad ca si Libertatea de vineri apare cu romane historical. Mi-au placut foarte mult cartile din ultimele 2-3 luni. Ma bucur ca au renuntat la Daniel Steel. Oricum din aceasta colectie nu am ratat nici o carte, sper sa o tina tot asa. Cred ca, daca nu ma insel, este cea mai longeviva colectie.
Si mie imi plac foarte mult aceste romane. Am fost foarte bucuroasa ca in ultimele luni au scos numai din astea. Sper sa nu le intrerupa si sa scoata altceva. 😀
@Andreea Ilie
Din cate am vazut si saptamana viitoare va fi acelasi gen de carte – Mary Jo Putney – Imblanzirea unui rebel 🙂