Home > Click pentru femei : cartile Rocambole > Libertatea : cărțile Rocambole – seria 2. Din 25 ianuarie 2018

Libertatea : cărțile Rocambole – seria 2. Din 25 ianuarie 2018

Ziua Internațională a Cărții 2018 la Elefant : 50% reducere + 2 vouchere faine - detalii AICI

În completarea informației de AICI, vreau să vă anunț că ziarul Libertatea va continua seria de cărți Rocambole de Ponson du Terrail cu noi volume : 

  • Clubul valeților de cupă volumul 3 – 25 ianuarie 2018
  • Clubul valeților de cupă volumul 4 – 1 februarie 2018
  • Intrigile lui Rocambole volumul 1 – 8 februarie 2018
  • Intrigile lui Rocambole volumul 2 – 15 februarie 2018
  • Intrigile lui Rocambole volumul 3 – 22 februarie 2018
  • Intrigile lui Rocambole volumul 4 – 1 martie 2018
  • Cavalerii noptii volumul 1 – 8 martie 2018
  • Cavalerii noptii volumul 2 – 15 martie 2018
  • Cavalerii noptii volumul 3 – 22 martie 2018
  • Cavalerii noptii volumul 4 – 29 martie 2018
  • Reinvierea lui Rocambole – 5 aprilie 2018

Prețul unei cărți : 12.99 lei (se vând separat de ziarul Libertatea).

PROMO.

  1. Colectionarul
    January 25th, 2018 at 12:47 | #1

    Clubul valeţilor de cupă vol 3
    de Ponson du Terrail

    Uitând, se pare, dorinţa de a se răzbuna pe fratele său Armand de Kergaz, vicontele Andréa Felipone – alias sir Williams – pune la cale alte mârşăvii.

    Astfel, prin intrigi cum numai o minte diabolică poate născoci, aproape îi aduce pe doi prieteni în situaţia de a se ucide reciproc. Scopul urmărit de sir Williams şi ciracul său, falsul conte de Cambolh (Rocambole), fiind acela de a pune mâna pe averea unuia din cei doi, care trebuia să moară.

    De asemenea, „neobositul geniu al răului“ o ajută, în schimbul unei sume considerabile, pe indianca Daï-Natha să-şi vadă visul împlit – de a se căsători cu vărul ei, marchizul Van-Hop. Trebuie însă eliminată soţia acestuia, care este un model de virtute. În acest scop, i se pune la cale o scenă, prin care marchizul să-şi acuze soţia de infidelitate şi să o ucidă.

    Planurile infamului viconte sunt însă zădărnicite de fosta curtezană Baccarat, o mai veche cunoştinţă a sa.

  2. Colectionarul
    February 1st, 2018 at 20:02 | #2

    ROCAMBOLE NR 4
    Clubul valeţilor de cupă vol 4

    de Ponson du Terrail

    Lupta dintre forţele răului şi cele ale binelui se intensifică. Se înfruntă două persoane dotate cu inteligenţă superioară, dar situate – precum polii unui magnet – la capete opuse.

    Ticălosul Andréa, care se comportă ca un model de virtute (pentru a-şi atinge scopul: ucidera fratelui său şi căsătoria cu văduva acestuia) şi Baccarat, curtezana cuminţită, care face numeroase acte caritabile şi se angajează în lupta împotriva lui Andréa.

    Primul are ca principal aliat pe puşlamaua de Rocambole, discipolul său, care este aproape copia perfectă a maestrului. Baccarat are de partea sa dragostea contelui rus Artoff.

    Ca să reducem puţin din suspans, informăm pe cititor că victoria finală va aparţine forţelor binelui.

  3. Colectionarul
    February 8th, 2018 at 12:29 | #3

    Rocambole 7-Intrigile lui Rocambole 1
    O fiica a Spaniei 1/2
    de Ponson du Terrail

    Rocambole, banditul îndrăzneţ, fără lege şi credinţă revine, pentru a comite alte fărădelegi. Îl întâlneşte pe vicontele Andréa Felipone, alias baronetul sir Williams, care revenise din Australia, unde fusese deportat de cei cărora le făcuse rău.

    Mutilat şi plin de tatuaje, Andréa este „recuperat“ de ciracul său, care şi-a întrecut maestrul în arta răului. Tânărul bandit pregăteşte, cerând adesea sfatul mentorului său, ceea ce ar putea fi izbânda vieţii lui – căsătoria cu o tânără bogată, căreia i se prezintă sub numele şi titlul unui tânăr marchiz mort în timpul unui naufragiu.

    Deviza lui: „Cel mai bun mijloc pentru a face rău este să-l faci cu ajutorul oamenilor de bine“.

  4. Colectionarul
    February 15th, 2018 at 17:02 | #4

    Intrigile lui Rocambole vol 2

    de Ponson du Terrail

    Pentru a ajunge să fie soţul frumoasei Conception, Rocambole – falsul marchiz de Chamery – îşi propune să înlăture pe don José, un rival care are toate şansele de a o lua de soţie pe fiica ducelui se Sallandrera. Prin intrigile sale, face în aşa fel încât acesta este ucis în timpul unui bal. Şi, ca să nu planeze nici o suspiciune asupra sa, falsul marchiz îi dă celei care va deveni curând asasină să bea o licoare otrăvită.

    Apare însă alt pretendent, mai de temut decât cel dinainte: marchizul de Château-Mailly, care deţine dovezi că este de acelaşi sânge cu cei din familia Sallandrera. Pe aceste dovezi încearcă să pună mâna Rocambole. În toate acţiunile sale este sfătuit de maestrul său, orbul sir Williams.

    Dar drumul spre succes nu este doar lung pentru bandit, ci şi sângeros.

  5. Colectionarul
    February 22nd, 2018 at 11:49 | #5

    Intrigile lui Rocambole vol 3

    de Ponson du Terrail

    Visul lui Rocambole – căsătoria cu Conception, fiica ducelui de Sallandrera – e pe cale să se îndeplinească. Faimosul bandit îşi propune să fie om de onoare, demn de poziţia sa în lumea bună. Pentru asta, va trebui să şteargă toate urmele trecutului său „glorios“.

    Astfel, va continua lupta cu duşmanii săi: Baccarat şi soţul acesteia – contele rus Artoff; ducele de Château-Mailly, posibil viitor soţ al tinerei Conception; Armand de Kergaz, fratele său.

    Îşi va elimina, unul câte unul, complicii: văduva Flipart, cea care l-a crescut; Venture, un vechi tovarăş de nelegiuiri; Zampa, portughezul introdus în casele rivalilor săi; în final, mentorul său, sir Williams, care nu-i va mai fi de nici un folos.

  6. Colectionarul
    March 1st, 2018 at 19:44 | #6

    ROCAMBOLE nr 10
    Intrigile lui Rocambole vol 4
    autor Ponson du Terrail

    Se strânge tot mai mult funia în jurul falsului marchiz de Chamery. El este aproape de căsătoria cu frumoasa Conception şi, implicit, obtinerea de titluri şi funcţii înalte. Dar, încercând să-şi ascundă crimele, face tot mai multe greşeli. Mai întâi ucide pe un bătrân intendent care îşi dă seama că acela care era cunoscut ca marchiz este un impostor. Apoi încearcă să asasineze pe marchizul de Chamery cel adevărat, cu ajutorul lui Zampa, intendentul de care încercase să scape fără succes.

    Dreptatea va triumfa. Cum? Cititorul va afla din acest volum, care este cel de al treilea din seria Intrigile lui Rocambole, dar nu şi ultimul despre maleficul personaj.

  7. Colectionarul
    March 9th, 2018 at 18:33 | #7

    Rocambole 11-Cavalerii noptii 1
    Manuscrisul unei masti
    de Ponson du Terrail

    La început, povestea se aseamănă întrucâtva cu aceea a tinerilor îndrăgostiţi Romeo şi Julieta. Între familiile Main‑Hardye şi Morfontaine exista o vendetă, ale cărei cauze se pierdeau în negura istoriei, dar copiii lor – Hector şi Diane – se iubeau.

    Tânărul conte de Main‑Hardye este condamnat la moarte, fiindcă a dezertat din armata regelui, trecând de partea răzvrătiţilor din Vendée.

    Socrul său obţine de la rege graţierea, dar contele, aflând de la verii soţiei sale că graţierea i-a fost refuzată, se sinucide în închisoare.

    Diane, aflând de moartea soţului său, îşi pierde minţile. Verii ei, care voiau şi partea ei de moştenire după moartea generalului Morfontain

  8. Colectionarul
    March 15th, 2018 at 20:04 | #8

    ROCAMBOLE NR 12

    Cavalerii noptii vol 2

    de Ponson du Terrail

    Rocambole, maestrul combinaţiilor şi al intrigilor, artistul în arta deghizărilor, reapare. De acum, însă, îşi va folosi talentele în slujba dreptăţii.

    Astfel, o va ajuta pe Danielle de Main-Hardye să răzbune moartea părinţilor ei, a căror avere fusese însuşită de către asasini.

    ٭

    „Astăzi voi servi pe Danielle şi voi fi campionul virtuţii. Dar, fiţi pe pace, […], numai scopul se schimbă, voi rămâne veşnic omul metamorfozelor, făţărniciei, vicleşugului, loviturilor îndrăzneţe, combinaţilor ingenioase, teribile… Voi fi veşnic «ROCAMBOLE»“.

    ٭

    „Toate sunt trecătoare pe lumea asta… dar, orice s‑ar zice, liniştea o găseşti numai în virtute…“

  9. Colectionarul
    March 22nd, 2018 at 20:29 | #9

    ROCAMBOLE NR 13

    Cavalerii noptii vol 3

    de Ponson du Terrail

    Rocambole revine spăşit din închisoare şi va acţiona pentru a ajuta la triumful binelui.

    Patru bărbaţi: Gontran de Neuburg, Lordul Blackstone de Galwy, Arthur Chenevières şi Albert de Verne, unindu-şi forţele sub numele Cavalerii Nopţii pentru a ajuta o tânără femeie misterioasă – care apare, pentru început, sub numele de Domino – căreia diabolicul Ambroise de Mortefontaine, după asasinarea părinţilor ei vor să-i fure moştenirea. Două alte personaje apar în această poveste: căpitanul Charles de Kerdrel, supranumit Grain-de-Sel, şi curtezana Saphir.

    Rocambole apare ca lider misterios al acestei asociaţii de aristocraţi. Dar chiar şi în serviciul binelui, el nu ezită să folosească cele mai multe mijloace penale, şantaj, tortură şi abuzează fără scrupule de cunoştinţele sale de doctor şi magnetizator.

  10. Colectionarul
    March 29th, 2018 at 16:35 | #10

    Rocambole 14-Cavalerii noptii 4
    Vicontele de la Morliere, baronul de Passe Croix si cavalerul de Morfontaine ii asasinasera pe contele de Main Hardye si pe sotia sa Diane si furasera mostenirea fiicei lor, Danielle.
    Maestrul intrigilor, Rocambole, eliberat din inchisoare, nu renunta la talentele sale, dar de data aceasta le va pune in slujba binelui. Astfel, impreuna cu membrii asociatiei Cavalerii Noptii (Gontran de Neubourg, Lord Blackstone de Galwy, Arthur de Chenevi?res si Albert de Verne), el ii demasca si-i pedepseste pe nemernici.
    Se face dreptate si totul se termina cu bine: tinerii indragostiti isi vor uni destinele pentru totdeauna, iar Rocambole dispare discret, la fel cum aparuse pe lume.

  11. Colectionarul
    April 5th, 2018 at 21:39 | #11

    ROCAMBOLE NR 15
    Reînvirea lui Rocambole 1
    de Ponson du Terrail

    Autorul ne introduce într-o lume deloc fascinantă, cea a unei închisori. Aici, un deţinut enigmatic, al cărui nume nu este cunoscut – el purtând în loc de nume un număr: O Sută Şaptesprezece.

    Acest deţinut, deşi pare a fi foarte liniştit, este ţinut sub observaţie. Totuşi, împreună cu „tovarăşul“ alături de care este încătuşat, reuşeşte să evadeze şi împreună, recuperează caseta ce conţine averea orfanelor Antoinette şi Madeleine. Fraţii mamei acestor fete plănuiseră să-şi ucidă sora şi nepoatele, ca să-şi poată însuşi moştenirea lor.

    Madeleine fusese luată de o familie din Rusia, ca damă de companie, iar Antoinette rămăsese cu doamna Raynaud, mama sa adoptivă.
    În viaţa Antoinettei apare dragostea, sub chipul unui tânăr…

    Dar cei doi unchi ai fetei pun la cale răpirea acesteia, urmată de trimiterea ei în închisoarea Saint-Lazare…

  12. Colectionarul
    April 12th, 2018 at 13:39 | #12

    ROCAMBOLE NR 16

    Reanvirea lui Rocambole 2

    de Ponson du Terrail

    Antoinette este răpită de către o femeie care susţine că ar fi mama sa adoptivă şi va fi internată la temuta închisoare Saint-Lazare. Pretextul: tânăra ar fi iubita unui bandit. Aceată mârşăvie a fost pusă la cale de fraţii mamei ei, care, după ce au cauzat moartea surorii lor, aveau ca scop să dispară şi moştenitoarele – surorile Antoinette şi Madeleine. Agénor, iubitul Antoinettei este îndepărtat cu uşurinţă, ca planul asasinilor să reuşească.
    În închisoare, tânăra se împrieteneşte cu o deţinută şi reuşeşte să se facă respectată de celelelate deţinute, după ce, prin rugăciunile sale, copilul unei deţinute este readus la viaţă. Dar este şi o deţinută care îi doreşte moartea.
    Intervine însă Rocambole şi aliata sa, rusoaica Vanda, care vor pregăti salvarea Antoinettei

  13. Colectionarul
    April 19th, 2018 at 13:43 | #13

    ROCAMBOLE nr 17
    Rainvierea lui Rocambole vol 3
    autor Ponson du Terrail

    Încredinţat că a reuşit să o înlăture pe Antoinette, vicontele Karle de Morlux este hotărât să scape şi de cealaltă nepoată a sa, Madeleine, care se afla în Rusia. Aceasta era îndrăgostită de Yvan Potenieff, fiul unui conte scăpătat şi urmau să se căsătorească, dar contele dorea ca fiul său să o ia de soţie pe nepoata sa (şi, deci verişoara lui Yvan), Vasilika Wasserenoff. În acelaşi timp, unchiul Madeleinei pleacă în Rusia, în căutarea fetei. O va găsi, dar va trebui să înfrunte primejdii din care abia reuşeşte să-şi salveze viaţa. Apare însă ceva neprevăzut: unchiul se îndrăgosteşte de nepoată şi speră să-şi păstreze moştenirea celor două surori orfane, dacă se va căsători cu Madeleine. Rănită în amorul propriu, Vasilika se aliază cu vicontele, dar scopul ei este răzbunarea împotriva lui Yvan, care nu o iubeşte.
    Însă Rocambole şi Vanda veghează…