Home > Libertatea pentru femei : Carti romantice > Lista cartilor romantice din luna mai 2016 (plus descrierea acestora)

Lista cartilor romantice din luna mai 2016 (plus descrierea acestora)

In luna mai 2016, in colectia de carti romantice de la revista Libertatea pentru femei vor aparea urmatoarele titluri :

”Provocarea sorții” de Nora Roberts – 6 mai 2016

Tânărul avocat Caine MacGregor este renumit că nu a pierdut niciodată un caz sau… vreo femeie pe care a pus ochii. Dar Diana Blade nu este o femeie oarecare. Caine ar face orice să distrugă zidul de gheață și să elibereze tânăra plină de pasiune pe care o ghicește în interior.

”Stăpânul jocului” de Sidney Sheldon – 13 mai 2016

Este povestea unei familii care a urcat din obscuritate pe cea mai înaltă treaptă a faimei și bogăției. Ajunsă la 90 de ani, Kate Blackwell își analizează viața, cuceririle, copiii, nepoții, succesele și eșecurile… dar este ea oare cu adevărat stăpână pe destinul ei?

”Inimă de piatră” de Mary Balogh – 20 mai 2016

Situată în epoca georgiană, povestea urmărește destinul lui Lucas Kendrik, duce de Harndon, alungat de acasă după ce aproape că își ucide fratele în duel. După câțiva ani, însă, se întoarce la Londra, iar unchiul său îl impinge de la spate să se însoare și să preia frâiele familiei. Nu va fi ușor să se acomodeze în societatea londoneză fără sprijinul unei femei curajoase și pasionale.

”Demelza – Încercări” de Winston Graham –  27 mai 2016

Al doilea volum din saga Poldark aduce în prim plan căsătoria lui Ross cu Demelza, fiica unui miner sărac, dar și turbulențele sociale de la sfârșitul anilor 1780. Relația lor de dragoste este supusă unor grele încercări, iar cei doi eroi găsesc soluții inimaginabile să treacă peste orice obstacol.

  1. No comments yet.